SPECTACOLE

Cindy Pittens: Improvizația este viața mea din multe puncte de vedere

Improteca

București, pe Comanita nr.9

Cindy Pittens, improvizatoarea olandeză care a lăsat o amprentă de neșters în inimile noastre aici la Improteca, vorbește în ultima parte a acestui interviu-saga despre motivele pentru care unu plus unu fac trei în improvizație, despre de ce nu este întotdeauna o idee bună să încerci să fii amuzant ca improvizator și despre cum improvizația a ajutat-o în călătoria sa prin viață. Citiți până la final pentru a afla cum i-a influențat improvizația viața personală. 

Daniela Stoican: Care este cel mai valoros lucru pe care l-ai învățat din improvizație? 

Cindy Pittens: „Una dintre cele mai valoroase propoziții pentru mine este <<După pasul unu vine pasul unu>>, ceea ce înseamnă multe lucruri. În primul rând, dacă faci pași prea mari, e greu. Dacă îți dai voie să faci primul pas, asta te va pune în mișcare, te va face să intri în flow.” 

Ea spune că așteptările noastre de la noi înșine sunt uneori foarte mari și simțim că ar trebui să fim capabili să facem primul pas, dar de fapt nu ne referim la primul pas, ci considerăm următorii 10 pași ca fiind primul și asta ne paralizează. 

„Deci suntem oare cu adevărat sinceri în ceea ce privește primul nostru pas?”, se întreabă ea. „Cred că poate fi foarte util să ne permitem să spunem da pașilor mai mici.” 

Ea explică apoi procesul de adăugare a „cărămizilor” la catedrala unei scene de improvizație. „Dacă adaug o cărămidă și tu adaugi o cărămidă, atunci adăugăm următoarele câteva cărămizi pentru că înțelegem ce se întâmplă.” Conectați, câte un pas. 

„De aici vine ideea că unu plus unu face trei”, spune ea. „Asta pentru că realitatea creată împreună ajunge să însemne mult mai mult decât pașii individuali.” Cu fiecare nou pas, se creează o nouă realitate pentru că învățăm ceva și asta ne poate schimba. “Nu poți să gândești cu 10 pași înainte. E imposibil să știi ce s-ar fi întâmplat în cei 9 pași de dinainte. Nu putem ști ce ne rezervă viitorul.” 

Desigur, retrospectiv poți spune: „Ia te uită, am făcut 10 pași, dar în prezent poți face doar unul singur.” Există multe de învățat din a nu ști încotro mergi și totuși a merge înainte. „Cred că acest lucru este foarte valoros,” spune Cindy. „Te face curajos în viață.” 

DS: Există ceva ce nu îți place la improvizație? 

Cindy Pittens: „Grozavă întrebare. Există o imagine despre improvizație care nu îmi place neapărat, și anume imaginea că este vorba despre comedie și despre a fi isteț și amuzant. În mintea mea, improvizația nu este doar despre asta. Dar există oameni care iubesc improvizația doar pentru comedie, ceea ce este desigur în regulă.” 

Ea adaugă că nu este atât de atrasă de această viziune comică a improvizației pentru că pune presiune pe oameni – să crezi că trebuie să fii amuzant sau rapid. „Iar întregul scop al improvizației este de fapt să îndepărteze presiunea, astfel încât să poți fi creativ.” 

Cindy spune că improvizatorii tind să subestimeze partea care ține de “artă” a improvizației. „Iar ca improvizatori trebuie să face asta pentru că altfel am avea presiunea că trebuie să fie „un act artistic” și din nou nu ne-am simți în siguranță improvizând.” Dar în același timp este o formă de artă, un meșteșug, iar Cindy este interesată de cum îl poate îmbunătăți. 

„Vreau să învăț, vreau să mă îmbunătățesc și e păcat că noi, ca improvizatori, nu avem întotdeauna suficient curaj să facem un pas înainte în sensul artistic al improvizației.” 

DS: Și cum ai vedea acest pas înainte? 

Cindy Pittens: „Să avem mai multă conștientizare a întregii experiențe teatrale. Să înțelegem că nu doar ne distrăm împreună pe scenă, ci de fapt creăm teatru, cu spectatori care își oferă timpul, atenția și poate chiar banii pentru a ne urmări. Mulți improvizatori improvizează pentru că le place să improvizeze și nu le pasă cu adevărat cum percepe publicul spectacolul.” 

DS: Mai precis, cum ai vedea această grijă pentru public? 

Cindy Pittens: „Să fii mai conștient de ceea ce le prezinți, să fie mai mult decât un grup de oameni care se distrează pe scenă. Există o experiență teatrală pentru public. Trebuie să te gândești: Ce experiență le ofer?” 

DS: „Dar cum se împacă asta cu a fi liber și a nu judeca?” 

Cindy Pittens: „Corect, asta poate fi o problemă.” (zâmbește) 

DS: Să fie vorba de încă un pas în maturizarea ca improvizator?

Cindy Pittens: „Nu, nu pentru toată lumea. Există improvizatori care fac asta de 20 de ani și cărora nu le pasă de acea parte care ține de “artă” pentru că pur și simplu le place să facă asta, este doar un hobby. Se distrează cu stilul jucăuș al improvizației. Și vor crește și ca improvizatori. Poate chiar mai mult decât cei care se blochează în a judeca partea “artistică” a improvizației. (zâmbește din nou)

DS: Și care este modul tău de a avea grijă de public? 

Cindy Pittens: „Încerc să privesc lucrurile în ansamblu. Există tehnicianul, luminile, există partea vizuală. Cum te comporți pe scenă când nu ești implicat într-o scenă? Înțelegi ce înseamnă prezența ta scenică?” 

Ea spune că improvizatorii pot fi neglijenți pe scenă, ceea ce este de înțeles, având în vedere toate lucrurile pe care un improvizator trebuie să le facă în același timp. 

„Îmi place să fac un pas mai departe și să obțin maximumul dintr-o scenă. Prin urmare vreau să acționez cu sinceritate și vreau să spun o poveste care are sens sau care atinge oamenii într-un fel.” 

Cindy revine apoi la ideea ei despre grija pentru public.

 „De asemenea, cum intră oamenii într-un teatru de improvizație? Cel puțin în Olanda, ceea ce vezi des este că e că oamenii intră ca într-o cantină. Nu există cu adevărat o atmosferă de teatru. <<Bună seara! Bine ați venit la teatrul nostru! Suntem aici pentru voi. Voi sunteți publicul nostru astăzi și credem că putem crea ceva ce v-ar plăcea>>, în loc de <<Cred că putem crea ceva ce ne place nouă și faptul că sunteți aici este doar un bonus>>.”

 DS: Și în ceea ce privește umorul, crezi că trebuie să-l lași să vină natural, să nu-l cauți în mod special?

Cindy Pittens: „Cred că acesta este stilul meu, dar există comedianți minunați care sunt capabili să facă glume amuzante tot timpul și îmi place și asta. Acesta este un alt skill minunat.” 

Ea spune că nu are acest skill. „Nu sunt atât de abilă cu cuvintele, dar văd asta ca pe o abilitate pe care alți improvizatori o au și este uimitor.” Deși nu are o părere despre asta, ceea ce vede că se întâmplă este că improvizatorii cred că trebuie să fie amuzanți tot timpul. „Și atunci personajele lor își pierd din autenticitate.”

Cindy spune că este păcat și că îi plac improvizatorii isteți care sunt în continuare conectați la corpul lor, la colegii lor de joc, care sunt încă conștienți de spațiul pe care îl creează. 

„Asta este ceva ce apreciez cel mai mult în teatru. Ce se întâmplă dacă uiți de asta pentru că încerci să fii amuzant? Atunci trebuie să fii super isteț pentru a compensa.” 

DS: De ce crezi că improvizația este un fenomen de nișă?

 „Pentru că nu este doar despre spectacol. Vezi actori care trec printr-un proces împreună. Și nu toată lumea este interesată de acest proces.”

 Ea spune că unii oameni vor doar să vadă un spectacol frumos de teatru. Pentru acei oameni, improvizația nu este chiar pe gustul lor. Trebuie să apreciezi faptul că „Hei, acești improvizatori sunt și ei niște ființe umane.” Să îi vezi uneori luptându-se sau neștiind încotro să o apuce și apoi rezolvând situația, explică Cindy. 

„Poți înțelege magia din asta? Dacă poți lăsa asta să li se întâmple altor oameni pe scenă, cred că atunci apreciezi această artă. Dacă nu, atunci mai bine mergi să vezi un spectacol cu textul scris dinainte pentru că de cele mai multe ori sunt mai bune. Pentru că sunt gândite cap-coadă.” 

Cindy spune că nu vezi prea des spectacole de improvizație bune, dar recunoaște că are standarde înalte. „Și ce înseamnă ‘bun’?” 

„Aceasta este o complexitate interesantă a mea. Sunt într-un fel perfecționistă și poate că tocmai de aceea vreau să improvizez. Trebuie să îmi cobor ștacheta pentru a mă bucura de asta, pentru a mă bucura de viață în general, astfel încât să nu fiu blocată cu criticul interior și ștacheta ridicată pe care o am.” 

Ea spune că are așteptări din ce în ce mai puțin ridicate pe măsură ce înaintează în vârstă, că învață să coboare ștacheta. „Și cred că improvizația mă ajută mult în acest sens. Învăț să valorizez ceea ce am făcut de fapt. Pentru că asta e ceva real. Asta este exact unde sunt, asta pot face acum și pot fi mândră de asta. Sau cel puțin să mă relaxez în realitatea existentă.” 

DS: Ce înseamnă improvizația în viața ta? 

Cindy Pittens: „Cred că este viața mea din multe puncte de vedere. Nu am copii, nu am un partener, am munca mea de improvizație. Este o pasiune, este un hobby, mă face curioasă. Este satisfăcătoare, este nesatisfăcătoare, îmi împinge limitele, mă relaxează. Deci înseamnă mult. Multe lucruri din viață le privesc prin lentila improvizației. Deci improvizația este o parte uriașă din mine. Cine sunt, cine am devenit are mult de-a face cu improvizația.”

DS: În ce fel anume?

Cindy Pittens: „În ultimii 8 ani, de când îmi construiesc cariera de improvizatoare, am făcut și acest lucru cu o mentalitate specifică improvizației. Pas cu pas. Învățând să renunț la așteptările programate, fixe și la felul cum mă vedeam. Înțelegând că sunt un personaj dinamic care evoluează în viață, precum protagonistul din Călătoria Eroului.”

Cindy povestește despre viața ei personală de dinainte de cariera sa de improvizatoare. „Nu a fost un drum ușor. A trebuit să mă reinventez de câteva ori, iar în 2012 viața era pur și simplu prea grea. Am cam renunțat să mai cred că știam și înțelegeam ce aștepta viața de la mine.” Cindy a avut nevoie de mult coaching și terapie pentru a ajunge unde este acum. Și improvizația a fost o parte foarte importantă a acestui proces.

„Cred că am folosit fiecare scenă de improvizație ca pe un spațiu în care puteam să exersez, în care am putut explora în siguranță interacțiunile umane și emoțiile, fără frică de eșec. Totul era imaginar. Nimeni nu putea fi rănit.” 

Și o mentalitate foarte importantă revine tot timpul, care oferă atât de mult spațiu de a respira și spațiu mental în viață. „Aici, acum, asta-i tot ce ai. Orice ai face. Oriunde alegi să mergi. Ce simți sau gândești. Asta-i tot ce ai. Poți să lupți cu realitatea, crezând că nu este suficient de bună. Dar poți să alegi să îi spui Da. Și adaugi acel lucru despre care crezi că face lucrurile mai bune. Sau doar respiri cu realitatea. Ești bine. Asta-i tot.”

Cindy a făcut parte dintr-o rezidență culturală de două luni la Improteca, unde a creat un spectacol de improvizație bazat pe Călătoria Eroului numit Mad World, care s-a jucat cu casa închisă și a avut mare succes la public. Ea a creat, de asemenea, mai multe spectacole împreună cu colegii rezidenți Michalis Panagiotakis (Grecia) și Matilda Lindström (Finlanda), precum și cu improvizatori români de top. Rezidența culturală s-a numit Improvising Realities și a fost finanțată prin programul Culture Moves Europe al Uniunii Europene.