Curs

🎸 Curs de improvizatie muzicala 🎶 cu Iulian Sfircea

Improteca

București, pe Comanita nr.9

Hai si tu la 🎸 Curs de improvizatie muzicala 🎶 cu Iulian Sfircea.

 🗨️ Câteva vorbe de la Iulian:
Fac improvizație muzicală de 15 ani. La început eram doar la mâna inspirației, apoi mi-am format un soi de metodă prin care fac cântecele, în asa fel încât sa nu depind doar de starea din momentul respectiv. A fost vorba de mult exercițiu, ateliere cu oameni pricepuți de la noi și din străinătate, ore de canto, dar și multă pasiune, iar în timp am ajuns să îmi perfecționez latura aceasta. 

Te invit la atelierul meu de Impro Muzical, care va avea 8 ședințe. Nu contează dacă ai sau nu calități vocale. La finalul întâlnirilor, vei dobândi niște abilități prin care poți improviza cântece, indiferent dacă ai mai făcut sau nu asta până acum. Dacă ai calități, voi încerca să te duc cu un pas mai sus la nivelul de performanță, iar dacă tu consideri că nu ai aptitudini muzicale, îți voi da niște instrumente prin care să poți improviza un cântec dacă vei fi pus în situația de a o face. Vom învăța împreună jucându-ne. 

Tehnici de a face rime, tehnici de ritm, noțiuni legate de tema unui cântec, momente muzicale de grup, individuale, asta vei deprinde. Plus alte lucruri. De asemenea, deși este un curs de grup, voi adapta totul pe nevoile individuale și voi încerca să dezvolt fiecăruia în parte acel lucru care cred că îl avantajază. 

Nu voi fi singur. Chitara mea mă va ajuta. Ea e foarte ascultătoare și se mulează pe vocea oricui. Te aștept la cursul meu de Impro Muzical.

📅 Cursul are loc in fiecare MARTI, de la 20:00 si dureaza 2 ore

🗺️ Cursul se va tine la Improteca, SALA DE REPETITII de pe Negustori, Nr. 25 (in spatele pietei C.A. Rosetti, 5 minute de Piata Universitatii)

🎬 Prima intalnire pe 4 februarie 2025

🧑‍🏫 Trainer va fi Iulian Sfircea

🏷️ Pretul este de 500 RON/luna

📈 Modulul dureaza 8 sedinte (aproximativ 2 luni)

📋 Inscrierile se fac prin formular: AICI sau la numarul de telefon 0727 554 875 (Andrei) sau prin mesaj pe pagina Improteca

Nu te intereseaza pe tine? Da-i un share ca poate intereseaza pe vreunul dintre necunoscuții pe care-i ai la prieteni.

—————-

👨‍🎤 IULIAN SFIRCEA 👨‍🎤 este actor si improvizator, cu o experienta de 11 ani de zile si multe sute de spectacole la activ. Sustine cursuri, ateliere si team building-uri de actorie si improvizatie atat pentru copii cat si pentru adulti. De asemenea, a semnat si compozitii muzicale pentru spectacole de teatru, melodii pop sau parodii. Este rabdator si mereu isi canalizeaza energia in slujba cursantilor, pentru ca acestia sa isi depaseasca fricile, sa-si gaseasca propriul confort, punctele forte si siguranta de a performa in fata unui public.

#improv #cursuri #comedy #improteca #muzical