Improteca a fost înființată în noiembrie 2018, din dorința unui grup de entuziaști de a explora, promova și cultiva fenomenul de improvizație teatrală, despre care avem convingerea că este atât o formă de artă versatilă și accesibilă, cât și un instrument cu aplicabilitate în orice domeniu.
Găzduim în spațiul nostru cele mai bune spectacole de gen (în diverse forme de exprimare artistică – muzică, light design, pictură, mișcare scenică, teatru de păpuși etc.), oferim cursuri de improvizație, activități de teambuilding și dezvoltăm neîncetat noi și noi proiecte.
Activitățile diverse, susținute de actori, artiști și traineri profesioniști se desfasoară într-o mansardă primitoare, un loc care pastrează o atmosfera intimă și sentimentul de acasă pentru toti cei care îi calcă pragul.
Improteca a fost înființată în noiembrie 2018, din dorința unui grup de entuziaști de a explora, promova și cultiva fenomenul de improvizație teatrală, despre care avem convingerea că este atât o formă de artă versatilă și accesibilă, cât și un instrument cu aplicabilitate în orice domeniu.
Găzduim în spațiul nostru cele mai bune spectacole de gen (în diverse forme de exprimare artistică – muzică, light design, pictură, mișcare scenică, teatru de păpuși etc.), oferim cursuri de improvizație, activități de teambuilding și dezvoltăm neîncetat noi și noi proiecte.
Activitățile diverse, susținute de actori, artiști și traineri profesioniști se desfasoară într-o mansardă primitoare, un loc care pastrează o atmosfera intimă și sentimentul de acasă pentru toti cei care îi calcă pragul.
București
București
București
Popești Leordeni
București
Nulla ante nulla, rhoncus ut feugiat vel, tempus vel augue. ulla ante nulla, rhoncus ut feugiat vel, tempus vel augue.Nulla ante nulla, rhoncus ut feugiat vel, tempus vel augue.
Nulla ante nulla, rhoncus ut feugiat vel, tempus vel augue. ulla ante nulla, rhoncus ut feugiat vel, tempus vel augue.Nulla ante nulla, rhoncus ut feugiat vel, tempus vel augue.
Nulla ante nulla, rhoncus ut feugiat vel, tempus vel augue. ulla ante nulla, rhoncus ut feugiat vel, tempus vel augue.Nulla ante nulla, rhoncus ut feugiat vel, tempus vel augue.
Nulla ante nulla, rhoncus ut feugiat vel, tempus vel augue. ulla ante nulla, rhoncus ut feugiat vel, tempus vel augue.Nulla ante nulla, rhoncus ut feugiat vel, tempus vel augue.
Nulla ante nulla, rhoncus ut feugiat vel, tempus vel augue. ulla ante nulla, rhoncus ut feugiat vel, tempus vel augue.Nulla ante nulla, rhoncus ut feugiat vel, tempus vel augue.
Nulla ante nulla, rhoncus ut feugiat vel, tempus vel augue. ulla ante nulla, rhoncus ut feugiat vel, tempus vel augue.Nulla ante nulla, rhoncus ut feugiat vel, tempus vel augue.
Fondator si Trainer improvizatie si teatru
Andrei Bratu a terminat UNATC București, este actor și trainer autorizat de improvizație, predă cursuri de teatru și improvizație de peste 12 ani, atât copiilor, cât și adulților.
Experiența lui artistică este una versatilă. De-a lungul timpului, a fost magician, animator la petreceri pentru copii, actor, manager de teatru pentru copii, coordonator de voluntari, trainer de improvizație, facilitator și organizator de programe de teambuilding, organizator de evenimente cultural artistice și ceea ce-i place cel mai mult, improvizator.
A jucat în spectacole de magie pentru copii, spectacole de coregrafie și teatru dans, teatru clasic și musicaluri. De asemenea, Andrei a făcut parte din prima trupă de improvizație de formă lungă din România, înființată în 2010.
Dintre spectacolele concepute de el, menționăm: spectacolul muzical improvizat “Doi la Sol”, solo improv show “Singur-singurel”, prima monoscenă improvizată din Romania,”Bârfe! Secrete împărtășite”, spectacol de improvizație cu animație și păpuși “Animus”, comedie romantică improvizată “Romcom”, spectacol de improvizație și pictură live “Pain7ed Scenes”, printre altele, jucate pe scenele din Romania, dar și în cadrul festivalurilor internaționale din Europa.
De asemenea, Andrei predă cursuri de dezvoltare personală prin improvizație pentru adulți, adolescenți și copii la Improteca, teatrul de improvizație pe care l-a deschis în 2018, în București.
A jucat spectacole de improvizație și teatru clasic în Norvegia, Olanda, Suedia, Elveția, Bulgaria, Belgia, Italia, Ungaria și a avut ocazia să predea în Olanda, Italia, Belgia, Ungaria, Austria, în cadrul festivalurilor de profil.
Comunitatea și impactul dezvoltării personale sunt interese constante în cariera lui, motiv pentru care Andrei este implicat în diferite proiecte cu impact social, dintre care menționăm lucrul voluntar cu copii din zone defavorizate (cursuri de teatru online), lucrul cu copii care trăiesc în zone unde sunt probleme de integrare socială (taberele de vară anuale la granița dintre Ungaria și Austria), lucrul cu copii din familii de refugiați, dar și cu copii cu tulburări de spectru autist (tabăra ASK Kids din Zürich).
Trainer improvizatie si teatru
Iulian Sfircea este actor și improvizator, cu o experiență de 12 ani pe scenă și multe sute de spectacole la activ. Este absolvent UNATC București și predă cursuri de teatru și improvizație atât copiilor, cât și adulților.
Susține cursuri de actorie și improvizație în școli, grădinițe și teatre, ateliere creative, spectacole și teambuildinguri. De asemenea, a semnat și compoziții muzicale pentru spectacole de teatru, melodii pop sau parodii. Este parte din trupa de improvizație Backstage Boys.
Mereu răbdător, Iulian își canalizează energia în slujba cursanților, pentru ca aceștia să își depășească fricile, să-și găsească propriul confort, punctele forte și siguranța de a performa în fața unui public.
Trainer improvizatie
Doina Antohi este actriță, regizoare, cântăreață, profesoară de actorie, improvizatoare, trainer de teatru de improvizație; scrie texte dramatice și traduce din limba engleză pentru spectacolele ei.
Are experiență în teatrul clasic de peste 20 de ani și în cel de improvizație de 6 ani.
Ca profesoară și trainer, lucrează cu copii, adolescenți și adulți, punând în scenă cu aceștia spectacole de teatru și de impro.
Cântă în concerte, îi plac jazz-ul și musicalul.
Iubește animalele foarte mult și își dorește să găsească timp pentru a deveni voluntar implicat în salvarea lor.
Pisica ei se numește Farfuriuță și nu o impresionează nimic din toate astea.
Trainer improvizatie muzicala
Vlad Pasencu este licențiat al Facultății de Compoziție, Muzicologie și Dirijat Orchestră din cadrul Universități Naționale de Muzică București în anul 2005, obținând și diplomă de Master în Stil și Limbaj Componistic în anul 2008. Începând cu 2009, este Formator acreditat de Asociația pentru Formare Profesională a Adulților.
Între 2006 și 2007, respectiv 2011 și 2012 a fost colaborator al Societății Naționale de Televiziune (TVR) în calitate de producător muzical, având de asemenea colaborări în același domeniu și cu Kanal D (2009 – 2010) și Radio România Cultural, secțiunea de teatru radiofonic (2015 – 2016).
Din anul 2006 și până în prezent este improvizator liber-profesionist, susținând spectacole în București, Iași, Cluj, Timișoara, Amsterdam, Vienna, Chicago, Gothenburg, Uppsala, Sofia, Athena, regizor muzical și director artistic, precum și profesor de teatru de improvizație pentru trupe de teatru formate din actori profesioniști și amatori: regizor artistic și trainer al trupelor Urban Impro, Funkey, ImproFun, Joyride și Many Singing Mice. A regizat și/sau conceput spectacole originale de long form, ca “Karma”, “Zei Urbani”, “High School Musical”, “Fetish”, “The Band”, “Garantat Improvizat” etc.
În anul 2020 a publicat volumul “Un cuvânt, orice cuvânt – improvizația în teatru și dincolo de el” o metodă de teatru de improvizație din perspectiva sincretismului artelor și a psihologiei actorilor-improvizatori.
Trainer improvizatie
Bogdan Nechifor este actor, improvizator și trainer. A absolvit cursurile de licență și masterat la UNATC. În 2010 a fondat Compania de Teatru Labirint. Este acreditat ca trainer și predă improvizația de peste 14 ani. Este de asemenea licențiat ca pilot comandant de aeronave ultraușoare și în ultima vreme este pasionat și de gătit.
Bogdan este în prezent angajat la teatrul Excelsior, la teatrul Sică Alexandrescu din Brașov și este colaborator Unteatru, Teatrul Național București, Teatrul Dramaturgilor Români, Teatrul de Comedie, Nottara, Teatrul Mic, Teatrul Gh Pastia Focșani, Teatrul Improteca București.
Trainer teatru si poezie
Bogdan Costea este actor. A absolvit UNATC în 2010, dar a mai stat încă doi ani în școală, până în 2012, când a terminat masteratul. A colaborat cu Teatrul Național, Teatrul Nottara, Teatrul Podul, Green Hours, Teatrul Godot, Teatrul de comedie, și altele. A făcut film și reclame.
Între timp s-a gândit să dea mai departe ce a învățat. A predat școlarilor, studenților și adulților.
Este un om mereu deschis, plin de umor și disciplină interioară; respectuos, fără să fie prețios cu cei din jur. Bogdan poartă în el suma experiențelor profesionale și umane pe care le atribuim celor care își iau visul în mâini și devin dovada vie că dedicarea continuă duce la recunoaștere.
Trainer improvizatie
Vlad Spilca a absolvit Facultatea de Teatru, sectia Actorie, U.N.A.T.C, in anul 2010.
In acelasi an si-a inceput cariera de improvizator si trainer de improvizatie. Este membru fondator al trupei Backstage Boys, alaturi de care a avut nenumarate spectacole din 2010 pana in prezent.
A tinut cursuri de improvizatie la “Scoala de Improvizatie” a Mihaelei Sirbu timp de 6 ani. Printre cursantii sai se numara copii, adolescenti, adulti si persoane private de libertate din cadrul proiectului ,,Behind Bars”.
Trainer pictura
Lavinia Falcan este un artist internațional, care s-a specializat în pictură murală, șevalet și ilustrație de carte.
Lavinia este un artist complex, plin de culoare și la propriu și la figurat. Este o tânără pictoriță care prin muncă depusă a reușit să devină un artist ce trăiește doar din pasiune. De la pictură murală până la pictură la comandă pe pânză, pe sticlă și mobile, Lavinia dă energie prin creațiile ei, obiectelor și clădirilor din jur, dar și spectacolelor de pictură live și cărților de povești pentru copii.
Pasionată de pictură încă de copil, Lavinia a urmat Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza” din București. Și și-a continuat formarea artistică la Facultatea de Arte cu un masterat în domeniu, iar în paralel a urmat Școala de Design, unde a învățat design interior, dorind astfel să își completeze studiul despre artă.
Pictura murală îi conturează Laviniei complexitatea artistică și feminină în același timp. Pictează de aproximativ 14 ani, lucrările ei fiind în peste 2.000 de localuri din București, Cluj și Brașov.
A expus lucrări și la New York, Monaco și Miami, iar în 2022 a participat pentru România la cel mai mare festival de pictură murală din Europa.
Trainer
Ștefan Hotnog este actor, păpușar și coach. Lucrează în diferite proiecte educaționale și joacă în spectacole de teatru.
A absolvit studiile de licență în cadrul U.N.A.T.C. I.L Caragiale și a absolvit un master de Art Therapy în cadrul aceleiași universități.
Trainer improvizatie si sketch comedy
Cătălin Coșarcă este actor, improvizator și trainer de improvizație teatrală. A absolvit facultatea de teatru, secția Actorie, U.N.A.T.C, în anul 2010. În același an și-a început cariera de improvizator și trainer de improvizație, înființând trupa Backstage Boys, alături de care a avut nenumărate spectacole din 2010 până în prezent și ținând cursuri de improvizație la “Școala de Improvizație” a Mihaelei Sîrbu timp de 6 ani.
A jucat în primul spectacol de sketch comedy în anul 2014, în regia lui Radu Dragomirescu, “2014: O Odisee Pămînteană”. Cei doi au continuat colaborarea pentru încă două spectacole de sketch în 2015 – “Nu se poate termina așa” și “Paradisio”. În 2016 a regizat propriul spectacol de sketch comedy intitulat “Odă la bucurie”, găzduit de Club99. În 2018 a început colaborarea la clubul de comedie The Fool cu spectacole de improvizație, inclusiv podcastul “ImprovCast” în 2021 și show-ul “Așa mi-a venit” în prezent.
Trainer improvizatie si stand-up
Don Cooper joacă și predă improvizație de peste 15 ani la Second City Toronto, Second City Chicago, IO Chicago, The Village și Basement Theatres Atlanta și multe alte locații din SUA și Europa. A fost membru al „Jefferson Airplane” la Village Theatre Atlanta, membru fondator al jucătorilor „Red Roof Playhouse”, precum și al „Little Moron Republic” din București.
Copyright © 2022 IMPROTECA. All rights reserved. Powered by TECHTONIKA MEDIA